Oamenii vor paradisul şi fac cele mai ingrate gesturi pentru a-l atinge. Ce înseamnă paradisul?! O stare de beatitudine, în care poţi să arunci o privire asupra propriului eu mulţumit, detaşat şi oarecum desprins sau dimpotrivă asaltat de realitatea palpabilă, un paradis artificial creat de “beţia” haşişului şi voluptatea unei nopţi în care timpul şi spaţiul au căpătat alte dimensiuni. Cei neiniţiaţi şi care păşesc pentru prima oara pe acest tărâm interzis, aşteaptă efectele cu o nerăbdare aproape copilărească. Eşti cuprins de o stare de ilaritate ciudată în care buna dispoziţie îşi face loc. Controlul asupra propriului eu iţi scapă printre degete şi eşti surprins de râsul tău care se revarsă în valuri de cascade zgomotoase. Încerci să te stăpâneşti dar e din ce în ce mai greu şi ţi-e puţin jenă de aceasta euforie involuntară. Cuvintele capătă înţelesuri noi, nebănuite şi eşti uimit de asociaţiile de idei, de varietatea sensurilor, de intensitatea cu care se impun. Fascinaţia în faţa acestei lumi a cuvintelor pe care o descoperi în tine va mai dura o vreme. Asocierile de idei devin din ce în ce mai bizare şi o uşoară senzaţie de ameţeală te face mai nesigur. Îţi spui că poate ar fi mai bine să te aşezi. Sentimentul de bună dispoziţie persistă şi-ţi place starea asta de bine. Acum e momentul în care realitatea din jurul tău se transformă. Dacă eşti un spirit cultivat, iubitor de formă, culoare, frumos, vei asista la un spectacol uimitor. Căci stimulul acţionează asupra naturalului, nu-ţi atribuie o altă identitate, nu aduce nimic străin naturii tale. Toate sentimentele tale, gândurile tale, tot ce înseamnă “tu” este accentuat şi exacerbat, întrecând limite ce sfidează normalul. Eşti fermecat de intensitatea profundă a gândurilor şi trăirilor tale, de ascuţimea simţurilor, a inteligenţei şi un uşor sentiment de superioritate faţă de cei din jur pune stăpânire pe tine. Acest sentiment de superioritate te face să-i priveşti pe cei de lângă tine cu o înduioşătoare bunăvoinţa. Intensitatea în continuă creştere a tot ceea ce simţi poate atinge un asemenea grad încât te întrebi ce se va alege de eul tău aruncat în mii de direcţii. Eşti pierdut în frumuseţea unei nopţi de vară, nu mai priveşti luna, te priveşte ea pe tine, de fapt, tu eşti chiar luna cu craterele şi nisipurile nesfârşite, cu lumina rece puternică, stelele îţi sunt surori, eşti un univers dizolvat. Îţi priveşti ţigara şi fumul care te învăluie şi un gând nebun îţi trece prin minte “oare ţigara, mă fumează ea pe mine?”.
Lucrurile din jurul tău încep să-ţi vorbească, sunetele au miros, culorile dobândesc gust şi le asculţi fericit şi în acelaşi timp puţin speriat. Haşişul, acest demon înduioşător îţi risipeşte spiritul, ţi-l aşează în braţe. Nu te poţi opune, spiritul îţi este prea leneş să lupte cu nebunia simţurilor. Încet, încet te cuprinde o răcire a întregului corp şi dacă te priveşti într-o oglindă eşti surprins de transfigurarea feţei tale, ochii par injectaţi, cu pupilele mărite şi irisul dilatat, buzele s-au subţiat, întreaga faţă a căpătat o paloare specifică, semn că micul demon perfid s-a jucat cu eul tău. Cu toată senzaţia de frig, care devine din ce în ce mai acută, te domină aceeaşi senzaţie de plăcere, deşi acum mult mai calmă. Şi-ţi spui că e de ajuns, poate ar fi mai bine să dormi, acum când simţi că efectele se sting progresiv. Naivitate. Ai încălcat regulile propriului tău organism care nu te mai ascultă. Timpul s-a dilatat şi zorii zilei te găsesc într-o stare de confuzie maximă. Nu înţelegi cum de te-a prins dimineaţa, ţi se pare că au trecut doar câteva minute de când ţi-ai propus să dormi. O oboseală nesfârşită te cuprinde şi membrele nesigure nu te mai ascultă. Asta-i răsplata pentru risipa de fluid nervos din noaptea precedentă. Dar mirajul lumii oferite de beţia haşişului te va urmări mult timp şi vei dori sa guşti, din nou această otravă, să retrăieşti paradisul interzis.
februarie 2003
Gândul meu preferat! Poţi să le publici şi pe celelalte, să le descopere şi alţii.
pe rând, pe rând
prea tare …