picsel.ro/b sau „Ridic sprânceana”

Citeam ce spune Tudor Giurgiu des­pre fil­mul româ­nesc, asta ca rea­cţie la pre­miul lui Mungiu.

[…] presa si tele­vi­ziu­nile din Romania erau cva­si­ab­sente si asta in con­di­ti­ile in care un film roma­nesc con­cura la cele mai impor­tante cate­go­rii ale Academiei Europene de Film.

Mi s-​​a facut rusine cind am vazut ca pina si tele­vi­ziu­nea croata sau polo­neza si-​​au tri­mis echipe la Berlin (fara a avea filme in con­curs); m-​​am uitat cu invi­die la echipa fil­mu­lui din Israel care ocupa o masa intreaga, se bucura si flu­iera pen­tru cele doua pre­mii pri­mite, ala­turi de cei din con­du­ce­rea CNC-​​ului lor. La noi, pina si bucu­ria parca tre­buie cen­zu­rata sau dramuita.

M-​​am satu­rat sa imi spun ca asa sin­tem noi, roma­nii, si ca tre­buie sa pri­mim toate astea cu umi­linta, sa fim modesti. Dupa un asa suc­ces, ce-​​ar mai tre­bui sa facem pen­tru a fi bagati serios in seama de media sau auto­ri­tati? Cite pre­mii ar mai tre­bui sa ia Mungiu, Puiu, Porumboiu & co pen­tru a fi tra­tati ca niste invin­ga­tori si pe cine oare mai tre­buie sa con­vin­gem ca e momen­tul sa se intim­ple ceva?

Acum am găsit şi un inter­viu al lui Mungiu pen­tru Der Tagesspiegel, în care răs­punde la o întrebare

În toată România există 35 de cine­ma­to­grafe. Într-​​unele sune­tul este îngro­zi­tor, pânza de pro­ie­cţie este dis­trusă. De ce este lumea fil­mu­lui atât de decăzută?

cam aşa (că am tra­dus eu):

Înainte de 1989 oame­nii mer­geau la cine­ma­to­graf pen­tru că alte posi­bi­li­tăţi de diver­tis­ment nu erau. Televiziunea de stat difuza un pro­gram de pro­pa­gandă de două ore zil­nic, aşa că cine ar fi vrut să-​​l vadă? Astăzi, pen­tru preţul unui bilet la cinema poţi urmări ori­câte canale prin cablu. De la căde­rea comu­nis­mu­lui am avut parte de o explo­zie vio­lentă a diver­tis­men­tu­lui şi pe măsură ce numă­rul opţiu­ni­lor cre­şte, scade numă­rul celor care merg la cinema. Astfel că aces­tea au decă­zut, iar publi­cul nu a cres­cut — pre­cum nici pro­fi­tul pe care se aştep­tau să-​​l facă producătorii.

Să vă mai scriu ce a spus Giurgiu la fina­lul arti­co­lu­lui său:

[…] o sa ne tre­zim in trei luni ca Mungiu o sa ia si Oscarul (cu la fel de multa modes­tie), in tara il vom aco­peri de laude, ace­iasi jur­na­listi super­fi­ci­ali o sa-​​i ridice osa­nale, o sa-​​i dam vreo deco­ra­tie si cu asta basta.. Vom fi sin­gura tara a unui mare para­dox: o cine­ma­to­gra­fie pre­mi­ata si apre­ciata pe tot glo­bul, dar care la ea acasa se zbate intr-​​o sara­cie si indo­lenta crunta. Timpul incepe sa nu mai aiba rabdare.

Şi-​​un comen­ta­tor spunea:

mi-​​a fost e-​​a drep­tul impo­si­bil sa aflu sam­bata seara ce s-​​a intam­plat la Berlin. Cu chiu cu vai, am gasit ceva pe Mediafax…
Pentru cine a avut curi­o­zi­ta­tea sa observe, marile stiri din wee­kend au fost in ordine: 1.bradul mile­ni­u­lui; 2. grupa mor­tii la euro­pene si 3. eli­be­ra­rea lucea­fa­ru­lui hui­lei.
That says it all… avem un fan­tas­tic simt al valorilor!

Asta, apropo de ce poate mass-​​media.

Şi că tot sun­tem aici, avem şi Zilele Filmului Spaniol la Suceava.

— —  —  —  — -
Now pla­ying: Beirut — Gulag Orkestar