Epigrame scrise de Ştefan Stroe. A trecut cam o lună de când au fost astea publicate, la momentul respectiv (23÷11 în Crai Nou), dar abia acum am reuşit să fac rost de ele. Aşa că bucuraţi-vă!
În ordinea stabilită de BEC
BEC — Efortul lăudaţi-i
sper să nu înghită-n sec
ce i-or zice candidaţii
care vor călca pe bec.
1/ PD: “Populari în Europa, democraţi în România”
Sinceritatea să-i răsfeţe
şi să le-o răsplătim prin vot:
nu e uşor (aşa socot)
să te declari cu două feţe.
2/ PRM: “Cu România mare într-o Europă unită“
Pun, la sfârşitul săptămânii,
o întrebare care doare:
n-ar fi mai cu ispravă, oare,
să ne unim chiar noi, românii?
3/ PNL: “şi EU promovez România“
Minţile să le-avem treze
şi să fim atenţi
nu cumva s-o promoveze
niscai repetenţi.
4/ PSD: “Tu faci oferta“
Populaţia — să mă ierte
cei cu limbă prea destulă -
se fereşte de oferte,
că de cereri e sătulă.
5/ UDMR: “Împreună în Europa“
Concludent sloganu-acesta
care, teoretic, sună
sincer, dacă se-mpreună
mai întâi cu Budapesta.
6/ PC: “Afirmă-te, române“
O lozincă ideală
şi o aplicăm cu zel:
la cerşit, pe la bordel,
la dat tunuri, la ciordeală…
7/ PNŢCD: “Rămân român în Europa“
Convins de zicerea cu vână
şi de opinci, sunt devotat
şi le urez ca la votat
să-şi facă voia: să rămână.
8/ Partida Romilor: “Pro Europa“
Tăbărând, cutreierând
(nu bat nici un apropo)
ei sunt pro
şi ea nici gând.
9/ Partidul Verde: “Verzii“
Sper să nu audă
că au rămas mască,
să nu se-nverzească
(şi mai mult) de ciudă.
10/ PIN: “Ne batem pentru România“
Era mai bine — spus pe şleau -
dacă găseau altă deviză
cuu care să ne bage-n priză.
Şi ce folos dacă găseau?
11/ PNG-CD: “În slujba Crucii şi a Neamului Românesc“
Ca mesaj, să vă spun drept,
fraza mă seduce.
Sper că neamul înţelept,
o să-i pună cruce.
12/ PLD: “Îl meriţi pe cel mai bun“
Precum zicea tuşa Marcela
ce vinde-n scară borş de-un leu:
–Exact aşa gâdeam şi eu,
însă nu văd care-i acela.
13/ Partidul Alianţa Socialistă
Sigla lor de protocol
e un PAS făcut pe soare.
Votul are să-i coboare
cu picioarele pe sol.
14/ Candidat “independent”: Tokes Ladislau (sau Laszlo)
Pe hartă, cu prietenie,
trasează nesmeritul popă
Covasna cât o Românie,
Harghita cât o Europă.
Post-scriptum (ca să n-avem vorbe)
Mulţi n-au afişe pe uluci
şi nici slogan necompromis.
Dacă nu fac ce au promis
să n-ai de ce să îi apuci.
— — — — — -
Now playing: Queen — Was It All Worth It








ps-ul e genial. mai genial decât restul.
mie-mi place 13. fiecare vers