Mulțumim românilor care au votat în sondajul pentru diacritice
Faza de colectare a datelor s-a încheiat astăzi la ora 00:00. Participarea a fost rezonabilă (peste 3 milioane de hituri, peste 12.000 de voturi exprimate). Din păcate însă, trăim în România: dintre cei care au votat că ar vedea pătrățele sau altceva în locul unor litere, 20% utilizau Windows Vista sau Windows 7, sisteme de operare despre care știm cu siguranță că afișează corect diacriticele noi.
Vom căuta o metodă de a identifica și elimina voturile exprimate în glumă, însă este puțin probabil să reușim în suficient de mare măsură încât să salvăm datele cu un nivel de aproximație rezonabil. Dacă nu reușim, analiza pur și simplu este inutilă la un astfel de nivel de eroare.








pai poate chiar vedeau patratele. putea sa fie de la font, setari, sau browser.
de-acord. există multe cazuri, inclusiv în Vista şi W7, în care trebuie să setezi fontul sau alte chestii pentru a putea vizualiza corect diacriticele. Rezultatul ceor 20% este deci posibil. Chiar eu, pe Vista, când m-am apucat de folosit TweetDeck a trebuit să umblu la setări pentru a-mi afişa banala literă “ţ” şi să nu o înlocuiască cu un spaţiu ce făcea textul de neînţeles.
era vorba de diacriticele afișate de sondaj. ele se afișează corect fără nicio setare sau instalare prealabilă, atât pe Vista cât și pe Win7
ceva a mers prost, ca n-au cum sa fie 20% rauvoitori
eu sunt de aceeași părere cu Boris. nu vrei să știi ce discuții port cu oamenii care scriu fără diacritice
Nu cred că au fost 20% răuvoitori, ci vreo 5% răuvoitori și restul oameni care n-au înțeles bine cerința. S-a dovedit că în ciuda tuturor încercărilor noastre, întrebările n-au fost foarte clare. Poate la anul…
la anul apelăm la ajutorul unui inginer de interfețe și user-experience. între timp încep să dau și eu tot mai mult vina pe soluția vizuală a sondajului.
Dacă știi unul bun, îl așteptăm
păi chiar add, care face parte din discuție, e unul dintre cei mai (cel puțin) pasionați oameni din grupa asta
Ba au cum să fie răuvoitori. Este vorba de cei care urăsc diacriticele din principiu şi vor să saboteze orice iniţiativă referitoare la ele. De fapt marea majoritate a celor care nu scriu cu diacritice fac parte din această categorie. Ei nu au nici cea mai mică intenţie să treacă la scrisul corect şi caută mereu mijloace prin care să se întîrzie cît mai mult generalizarea lui. Un astfel de mijloc a fost şi votul lor, care a umflat procentul celor care nu văd bine diacriticele corecte. Ideea care stă în spatele acestei acţiuni este ca ei să aibă o acoperire pentru opţiunea lor de a nu scrie cu diacritice (cele implicite din SO noi Vista şi 7), pe motivul că nu toată lumea le vede bine.
mi se pare o cretinatate sa te deranjeze diacriticele. like how? ma deranjeaza oamenii care ma blameaza ca nu scriu cu diacritice, dar de aici si pana la a ma deranja diacriticele…
logic ca mi-e mai usor sa citesc cu diacritice, as prefera sa scrie toata lumea cu ele dar nu-i pot acuza pe cei care nu scriu cu ele din cauza ca nici eu nu le folosesc in mod curent.
cum cacat sa urasti diacriticele din principiu? energie pierduta aiurea!
asta zic și eu. stai 20 de minute ca pieton într-o intersecție bucureșteană și ai să afli singur răspunsul
Personal, eu scriu mai incet cu diacritice, astfel incat aleg sa nu le folosesc. Conteaza si in ce medii lucram. Daca folosim mai mult engleza profesional, vine natural sa scriem mai repede fara diacritice. Ideea e sa comunicam repede, clar.
Nu exista nici o problema pe lume care sa-si aiba radacina in diacritice.
Cum a punctat add, o persoana care reproseaza cuiva ca nu foloseste diacritice sau ca le foloseste, are probleme seriose de comunicare. Acestea chiar sunt probleme care afecteaza viata.
treaba cu viteza ține de obișnuință. la mine e invers. și probabil la majoritatea celor care fac asta frecvent.
ideea e așa: la școală ai învățat o chestie și te-a ținut așa până ai dat de calculator și n-ai putut să scrii așa cum ai învățat la școală. ăla a fost primul tău șoc. dar te-ai obișnuit și ai trecut peste. tu și alți vreo 6 – 7 milioane de români. și în continuare scrieți și citiți așa. și o faceți pentru că v-ați obșinuit.
nu pentru că ar fi mai bine, mai corect, mai repede sau pentru că nu se poate să scrii cu diacritice. ci pentru că n-ați avut alternativă și v-ați obișnuit cu răul.
și poți să revii la ce-ai învățat împreună cu restul de 22 de milioane înainte de a scrie pe calculator.
ideea este, într-adevăr, să comunicăm mai repede. dar mai repede citim cu diacritice decât să scriem fără. pentru simplu fapt că un om scrie, o mie citesc. de altfel, ce rost are să mai scrii ce gândești?
add e anti-social
cu timpul, pe măsură ce va afla suficiente lucruri despre chestia asta, sunt convins că se va întoarce.
nu e vorba doar de add. și nu e vorba de „dacă” ci de „când”.
am uitat să zic: eu discut de probleme care afectează gândul, principiile și abia apoi viața.
bre, eu recunosc sus şi tare că nu scriu cu diacritice pentru că sunt puturos.
ca să dau un exemplu asemănător, e la fel ca cu VIM, dacă ajungi să-l înveţi o să editezi cod mult mai repede decât acum, dar până îl înveţi scrii foarte încet.
ei, n-am timp sa încep.
BTW, ţ-ul se vede dubios.
Sincer nu mi se pare că ar fi greu să scrii cu diacritice. Eu într-o săptămână m-am obişnuit.
Acum mă oftic că apuc să scriu pe la anumite calculatoare care nu au diacriticele instalate şi le instalez eu şi gata.
Nu folosesc setările din windows de layout de tastatură, folosesc cele de pe http://www.diacritice.ro (nu merge site-ul momentan) . Mi-e şi mai uşor. Am layout-ul american doar folosesc o combinaţie de alt + o tastă caracteristică. Minim de efort, maxim de apreciere din partea celor care plac diacriticele.
ALT+tasta nu e minim de efort
asta in nici un caz nu e o solutie.
într-adevăr. e de preferat să ai instalat ca standard româna și să aduci cu AltGr caracterele de care ai nevoie din tastatura engleză, adică semnele: []{}<>‘~\|
Nope, și asta e tot chestie de obișnuință.
Și eu gândeam ca voi până să fiu obligat să scriu cu “Programmers”, dar după mi se pare mult mai simplu să ții minte doar 2 lucruri (AltGr+Q e  și AltGr+litera e aceeași literă cu semne) decât să reții 2 jumătăți de tastatură (en și ro).
cred că e foarte bine că avem de unde alege. sunt tot mai multe soluții să scrii cu diacritice decât obstacole și despre asta vorbim
avem tendința să profităm din lene și indiferență de orice scăpare generală (în cazul ăsta, una tehnologică). așa că pentru noi, confortul individual în defavoarea celorlalți e mai presus decât confortul general, la nivel de comunitate.