Am fost acasă. Acasă, pe bune. Adică întâi acasă la mama şi apoi acasă, acolo unde va fi acasă, a noastră.
Să vă bucuraţi şi voi




În faţa casei.





Şi-a doua zi, de pe la 6




Pe la prânz, pregăteam măsuţa de ceai, dovlecei şi peşte.





Înapoi, acasă.



Şi asta stă în bookmarks de ceva vreme. Un punct de vedere cu care sunt foarte de acord, explicat pe îndelete sun forma unui documentar de către Annie Leonard.

Uite ce frumos ştiu să facă prietenii noştrii de peste Prut imaginea unui festival de bloguri. Nu-i aşa că bate la funduleţ şi pe RoBlogFest şi BBD şi Internetics şi orice mamă de festival românesc de gen vă vine vouă acum în minte? Uite numai ce minunăţie nume şi de logo. Chiar dacă nu e pe gustul meu, ideea e că şi-au bătut capul şi e vorba de o ţară în care comunismul e în floare. Dacă şi ei sunt tot români, ei de ce pot?
* * *
Cică s-a produs primul telefon Nokia la fabrica din Jucu, Cluj. Nimeni (adică) nu ştie ce fel de telefon e şi alte detalii, dar ştim că Nokia vrea să închidă fabrica din Germania (care produce din 1989) şi va transfera o parte din procesele de producţie şi la noi (pe lângă Finlanda şi Ungaria), unde preţurile sunt mai competitive. Păcat, mă gândesc dacă aş fi eu în locul nemţilor şi aş lucra de 20 de ani acolo, cum m-aş simţi…Dar, să ne bucurăm de partea bună, până n-o închid şi pe a noastră, nu?
– HotNews, Mediafax.
* * *

Bendito Machine s-a întors (de ceva timp) cu un nou filmuleţ. Recomand un gigi înainte, altfel morala e prea dură
–
* * *
Tânărul nostru ministru sucevean, al educaţiei, Cristian Adomniţei, spune că de la anul, materia “încălzirea globală” va intra în programa şcolară ca disciplină opţională. Ministrul mediului e şi el de-acord. Mie mi se pare că mai bine mai târziu decât niciodată. Eu încă ştiu oameni care nu sunt de acord cu becurile eco.
– HotNews.
* * *
Cred că ştiţi deja ce îndrăgostit sunt de Art. Lebedev şi toate lucrările lor. De studio, nu de Artemy, designerul care i-a dat numele
De fiecare dată am fost fascinat de felul în care construiesc site-urile din portofoliu. Întotdeauna uşor de încadrat pe orice rezoluţie, structură simplă, chiar banală, la prima impresie, dar de fiecare dată impresionantă şi foarte uşor de încărcat. Pe lângă tot felul de sisteme de compresie pentru imagini, ei îşi construiesc site-urile programând într-un limbaj denumit Parser, special construit de ei. Acum, a ajuns la versiunea 3.2.2.
–
* * *
Când vine vorba de un wallpaper, prefer de fiecare dată tema spaţiului cosmic. Asta înainte să apară în Leopard

De obicei schimbam fotografii de la eclipse cu câte o imagine de la NASA, dar în ultima vreme au numai imagini generate pe calculator sau din interiorul navetelor. Aşa că m-am pus pe căutat şi am găsit. Astrographica mi se pare cea mai bună galerie de astfel de imagini. Pen’că e cea mai mare din ce am găsit. Iar dimensiunile imaginilor sunt generoase
–
* * *
Şi dacă tot veni vorba de imagini generoase, vă mai dau şi două galerii de texturi prin care mă plimb destul de des. CG Textures şi Mayang. Poate ştiţi şi voi altele care merită.
–
* * *
Cu toţii ştim de când stăm pe net de problema denumită “privacy”. Privacy International a realizat un top şi o hartă a ţărilor pe baza felului în care astfel de elemente sunt tratate.

Surprinzător sau nu, descoperim că ţările care încalcă aceste drepturi ale omului, sau cel puţin nu le asigură intimitatea cetăţenilor, sunt chiar cele mai dezvoltate, sau cu populaţia cea mai numeroasă dintre ele. Iar România se îndreaptă şi ea acolo.
Situaţia poate fi discutată şi prin prisma justiţiei, majoritatea elementelor ce adună puncte negre la lista unei ţări sunt concepute pentru a combate criminalitatea. Evident, asta nu e o garanţie şi poate devia, aşa cum arată şi site-ul.
–
* * *
Şi cam atât pentru azi. Vă povestesc acuşi despre o lasagna cu vinete care s-a transformat în lasagna cu legume şi cred că e cea mai bună chestie pe care am făcut-o până acum. Atât de bună, încât nu am apucat să fac poze
— — — — — -
Now playing: Snoop Doggy Dogg — Getcha Girl Dogg
Şi ca să vă lămuresc şi mai bine despre bine-cunoscutul sistem de valori, vă dau să citiţi următoarele:
Bradul de Craciun instalat in fata Parlamentului de la Budapesta provine din judetul Mures, informeaza Rador.
Bradul, care are 20 de ani si o inaltime de aproximativ 14 metri, a fost oferit capitalei ungare de orasul Sovata si de o societate romano-ungara.
Molidul a fost ales de reprezentantii oficiului premierului ungar la sfarsitul lunii noiembrie, dintr-o zona situata in apropierea localitatii muresene Campu Cetatii. Luminile pomului de Craciun din fata Parlamentului ungar vor fi aprinse intr-o ceremonie ce se va desfasura joi seara.
Cum zice Dorin Lazăr:
Redefiniţie de termeni: brad — structură metalică în formă conică, folosită pentru susţinerea instalaţiilor electrice.
— — — — — -
Now playing: Beirut — Postcards From Italy
Judeţul Suceava este pe primul loc în topul judeţelor cu cele mai multe şcoli înscrise în programul Eco-Şcoala, având 36 de unităţi şcolare care desfăşoară activităţi în cadrul programului, candidate la steagul verde. După Suceava urmează Bucureşti, cu 31 astfel de şcoli. La nivelul ţării, sunt 83 de şcoli care deţin steagul verde şi se numesc eco-şcoli, în judeţul nostru fiind 13, din care 7 l-au primit în anul şcolar trecut.
— — — — — -
Now playing: Ravel — Pavane for Dead Princess

Cu aşa mascote şi o poveste eco în spate, priveşti altfel ideea de olimpiadă. Aşa cum trebuie.
— — — — — -
Now playing: Tower Of Power — Both Sorry Over Nothin’

By combining talented technologists, great partners and large investments, we have an opportunity to quickly push this technology forward. Our goal is to build 1 gigawatt of renewable energy capacity that is cheaper than coal. We are optimistic that this can be done within years, not decades. If we succeed, it would likely provide a path to replacing a substantial portion of the world’s electricity needs with renewable energy sources.
To lead this effort, we’re looking for a world-class team. We need creative and motivated entrepreneurs and technologists with expertise in a broad range of areas, including materials science, physics, chemistry, mechanical engineering, electrical engineering, land acquisition and management, power transmission and substations, construction, and regulatory issues. Join us. And if you’re interested, read about our previous work toward a clean energy future.
— — — — — -
Now playing: Zero7 — Distractions
A apărut versiunea a 6-a. Sau al şaselea raport. Ce-au mai greşit producătorii de electronice acum? Nokia a scăzut cam prea mult, iar Microsoft a apărut şi el în top pentru prima oară
- Sony Ericsson
- Samsung
- Sony
- Dell
- Lenovo
- Toshiba
- LGE
- Fujitsu-Siemens
- Nokia
- HP
- Apple
- Acer
- Panasonic
- Motorola
- Sharp
- Microsoft
- Philips
- Nintendo
— — — — — -
Now playing: Propaganda — Dream Within A Dream







