Ca să nu-i spun evoluție. Stârnit de articolul de pe feeder.ro (și de cel de pe Engadget) și pentru că aveam în plan gândul ăsta de ceva timp, vă prezint și eu etapele pe care le-am parcurs pe drumul telefoniei mobile.

Am început undeva prin 1998, pe vremea când performanțele telefonului mobil se măsurau în numărul de linii afișate simultan pe ecran, cu un Nokia 5110. Ajunsese într-un fel telefonul de serviciu, eram singurul dintre cei „de jos” care avea telefon mobil așa că-l pasam între colegi. Uneori rămâneam peste weekend cu un Motorola StarTAC roz, când colegii aveau nevoie de semnal bun la pește sau la o cabană unde eu nu reușeam să ajung.
La un moment dat făcusem rost de o carcasă nouă, roșie, cu clapetă protectoare peste taste. Fantastic!
Evident, era perioada comunicării prin bip-uri. Aveam o cartelă Connex.
Până la urmă telefonul a rămas acolo, în tipografie, ca telefon fix

1999, PHILIPS Savvy. Cred că de fapt am avut două, pentru că vag îmi aduc aminte și de unul de altă culoare decât cel din ilustrație. Nu rețin ce combinații am făcut, dar știu că nu am dat bani pe el. Ba chiar nici nu-mi aduc aminte de unde l-am procurat. O experiență incredibilă. Nu în sensul bun.

Prin 2000 mi-am luat din Italia un Nokia 3210. Atunci a fost și momentul în care am trecut pe abonament și am schimbat și rețeaua, trecând pe „dialog”. M-a ținut multă vreme și cred că este telefonul de care am fost cel mai atașat. Cu siguranță telefonul care m-a făcut fan Nokia, mai ales după experiența cumplită cu PHILIPS.

Abia undeva în 2003 a venit momentul unei schimbări. Radio FM, căști, ecran color, termometru, rezistență la praf și umezeală, sunete polifonice, Nokia 5100. În plus, simțeam lipsa portului infra-roșu de la 5110. Ca să nu mai spun că eram the cool kid. L-am luat de la un magazin Orange proaspăt deschis în Constanța cu banii primiți de la un client pentru care m-am deplasat acolo. Stăteam în Iași. Prima oară când am folosit internet pe un telefon. GPRS prin WAP. Evident, fiind un telefon solid, m-a ținut și el vreo 3–4 ani.

Nokia 5300 a sosit în 2007, cred. Primul meu telefon cu cameră foto. Bluetooth. EDGE. USB. MicroSD. Player MP3. S-a stricat cel mai repede. Nu slide–ul a fost problema, ci ecranul. Am văzut mai multe telefoane din seria 5000 care s-au stricat în timp, fără să fi fost folosite agresiv sau incorect. Unul dintre ele chiar a avut ecranul defect în două situații.

Un an mai târziu am trecut pe E51. Am ajuns la concluzia că aveam nevoie de un telefon axat pe voce și date. Un telefon serios, fără prea multe compromisuri. Faptul că avea un ecran destul de mic și un senzor de lumină incorporat reducea significant consumul bateriei astfel că mă ținea și 4 zile. M-a încântat faptul că aveam câteva taste sau combinații de taste pentru funcții comune precum trecerea pe profil silențios sau acces la calendar sau email. De asemenea, mufă de 3,5 inci pentru căști. A fost primul telefon cu WiFi și astfel momentul în care am realizat că cel mai bun lucru la aceste dispozitive este internetul, fapt ce m-a influențat mult în decizia următoare

Deși timp de vreo 7 ani sau mai mulți am fost loial brandului Nokia, deja simțeam cum rămâne în urmă. Faptul că n-au aderat la Open Handset Alliance (pe-atunci nu știam că rezultatul va fi Android) m-a dezamăgit mult. Indiferent cât de naivă poate fi poziția de „open” într-o piață condusă de finanțe, faptul că au ales să meargă (sau, mai bine zis, să se plimbe) singuri pe un drum diferit n-a fost cea mai fericită poziție față de proverbul „unde-s mulți, puterea crește”. Și astăzi Nokia decide drumuri ciudate, dar cel puțin de această dată nu e singur(ă) pe drum. iPhone deja se certase cu Adobe și continua să își păstreze atitudinea arogantă, așa că nu mai era de mult o opțiune.

În momentul în care HTC a scos modelul Desire am știut că este ce vreau. Astfel că în august 2010 am avut primul telefon cu ecran tactil imens — cum spuneam mai sus — ideal pentru internet, capacități de personalizare extinse, GPS, accelerometru, senzor gravitațional, acces nelimitat la aplicații, povestea o știți. O jucărie foarte dragă mie, pe care o recomand oricărui om interesat să exploreze, să testeze, să împingă limite, să schimbe memoria sau bateria, să dea prețul corect etc. Așa că n-o recomand celor interesați să aibă un dispozitiv bun, dar de care nu știu să se folosească mai mult decât le este permis

Dacă ar fi să renunț la internet și la toate avantajele sale, m-aș întoarce lejer la Nokia 3210. Probabil implicit mi-aș reduce numărul de contacte la vreo 100. Aș purta telefonul la brâu, într-o teacă de piele

Astăzi duc dorul termometrului și rezistenței la praf și umezeală ale lui 5100. În rest, cred că dispozitivele au devenit suficient de naturale ca să nu mai simți nevoia altor elemente. Poate portul infra-roșu pe care acum nu știu sigur cum l-aș mai putea folosi.

—
The Dining Rooms — La Citta Nuda

Da mă, e 2009. Anul Bocului Boului.

Că tot suntem în 2009, ar fi cazul ca toată lumea să ia în calcul chestia aia numită RSS, pătrăţelul ăla portocaliu (care de obicei e portocaliu, adică) şi cu care, în 2009, lumea bună îşi construieşte singură ziarul de dimineaţă, de prânz (doar în online există) şi de seară. Evident, să nu uităm ediţia de noapte, că doar suntem în online.

Pentru cine n-a înţeles încă, RSS este o soluţie prin care blogul tău transmite automat tot ce scrii tu către dragii tăi cititori, fără ca ei să fie astfel nevoiţi să tot intre zilnic pe blog (sau site) să vadă dacă ai mai scris ceva. Pentru că de cele mai multe ori, din cele 20(09) de bloguri şi site-uri pe care un tânăr internaut le citeşte în 2009, pe al tău uită să îl verifice. 

Deci e bine să-l pui undeva la vedere.

Bun, să zicem că povestea nu e aşa de grea, întrucât majoritatea blogurilor au chestia asta activată, iar majoritatea celor care sunt interesaţi şi preferă să te citească prin RSS, ştiu cum să se descurce să îţi găsească feed-ul (aşa i se mai spune). De exemplu, să adauge /feed după adresa ta de web, sau să se folosească de detectorul automat aflat în browser.

Dar, intervine problema de conţinut. Când eu îţi citesc blogul prin RSS, fac asta tocmai din dorinţa de a nu fi nevoit să intru pe blogul tău (după cum am stabilit). În WordPress, de exemplu, setarea implicită (default, adică, în computer science) este ca RSS-ul să transmită numai un “intro” din articolele tale. Asta înseamnă că eu voi vedea titlul, data, autorul şi cel mult primele 200 de caractere din articolul tău. Iar dacă tu mă faci destul de interesat doar prin asta, eu ar trebui să dau click pe titlu şi să intru pe blogul tău. Dar imaginează-ţi că ar trebui să fac asta pentru toate cele măcar 200(9) de bloguri şi site-uri pe care le citesc prin RSS. Atunci, la ce bun mai e RSS-ul şi ideea de a-mi veni ştirile automat către “ziarul meu”?

Mai rău, dacă eşti genul care pui filmuleţe pe blog, sau imagini, alea nu vor apărea în nici un caz. Iar în “marea” de feed-uri RSS, “titlurile” tale (că aşa vor apărea) vor fi cel mai adesea ignorate. Unii chiar se supără pe tine (aşa mai fac şi eu) şi dau unsubscribe. Adică nu vor mai citi niciodată ce scrii

Double fun!

Aşa că, ideea este simplă: te duci în Settings → Reading (pe WordPress, sau unde ar trebui să găseşti setările astea pe platforma blogului tău) şi alegi “For each article in a feed, show Full text”.

Există şi varianta FeedBurner, care vă învaţă mai multe. Pentru “ziarul propriu”, recomand Google Reader. Pentru “ziarul” meu, citiţi “De ridicat sprânceana / Zilnic proaspăt” (sau prin RSS/Atom, sau în Google Reader adăugaţi david.stroe, as friend).

În doar 30 de zile. Incredibil cum pe Yahoo! (unde revin doar o dată pe lună) majoritatea le primesc în inbox, iar în Gmail am maxim 3 pe zi “scăpate”.

Dar mai înainte aş vrea să te gândeşti puţin… Dacă cineva respinge până şi posibilitatea existenţei lui Dumnezeu, atunci orice dovadă s-ar aduce, el o poate demonta, respingând-o printr-o explicaţie sau alta. Este ca atunci când cineva refuză din principiu să creadă că oamenii au ajuns pe Luna şi, oricâte informaţii ar primi, nu se va răzgândi. Fotografii ale astronauţilor în timp ce merg pe Lună, interviuri cu astronauţii, roci selenare… toate dovezile n-ar avea nici o valoare dacă persoana respectivă a ajuns deja la concluzia că oamenii nu pot ajunge pe Lună.

By combining talented technologists, great partners and large investments, we have an opportunity to quickly push this technology forward. Our goal is to build 1 gigawatt of renewable energy capacity that is cheaper than coal. We are optimistic that this can be done within years, not decades. If we succeed, it would likely provide a path to replacing a substantial portion of the world’s electricity needs with renewable energy sources.

To lead this effort, we’re looking for a world-class team. We need creative and motivated entrepreneurs and technologists with expertise in a broad range of areas, including materials science, physics, chemistry, mechanical engineering, electrical engineering, land acquisition and management, power transmission and substations, construction, and regulatory issues. Join us. And if you’re interested, read about our previous work toward a clean energy future.

—————-
Now playing: Zero7 — Distractions

Hăă, na că m-am transformat în Giz’ngadget şi-am zis-o şi la mine pe blog. Prea mult îmi doream totuşi să se întâmple. I feel stupid… err… or cupid? :*

—————-
Now playing: Burial — UK

Capra mea cu 4 iezi a trecut singură la versiunea 2. Diferenţa? E complet cenzurată… şi tot beta.

—————-
Now playing: Simone White — Mary Jane

Android vs. Zune. Google vs. Microsoft. Designer’s paranoia?

—————-
Now playing: Saul Williams — Convict Colony

What would it take to build a better mobile phone?

A commitment to openness, a shared vision for the future, and concrete plans to make the vision a reality.

Welcome to the Open Handset Alliance™, a group of more than 30 technology and mobile companies who have come together to accelerate innovation in mobile and offer consumers a richer, less expensive, and better mobile experience. Together we have developed Android™, the first complete, open, and free mobile platform.

We are committed to commercially deploy handsets and services using the Android Platform in the second half of 2008. An early look at the Android Software Development Kit (SDK) will be available on November 12th.

Where’s my Gphone? | Live coverage of Google’s Android Gphone mobile OS announcement

Windows Mobile my ass

—————-
Now playing: Kazi Ploae cu Butch si Vlad Dobrescu — Aprilie jalnic (produs de Kazi Ploae)

—————-
Now playing: Şuie Paparude — Pentru inimi

Update: De puţin timp am încă un ied la turmă.

Audio: Elliott Murphy — Not Enough Time — Coming Home Again (2007)

Serviciul se doreşte a fi unul gratuit, dedicat începătorilor, veniturile venind din publicitatea online anexă serviciului. Bruce Chizen, CEO la Adobe, ne spune că urmărind evoluţia Google în domeniu (care a atacat Microsoft Office în special prin aplicaţiile Docs şi Spreadsheets), Adobe doreşte să fie prima companie ce oferă acest tip de serviciu online acolo unde ei stăpânesc piaţa şi în aplicaţiile desktop.

Chizen adaugă că Adobe recunoaşte că o serie de utilizatori nu doresc să plătească în mod direct pentru produsele lor, iar Google a demonstrat că se poate câştiga totuşi prin această metodă. Mai precis, este o metodă relativ bună de a combate pirateria şi a obţine profit prin reclame.

Stefanie Olsen | CNET News.com | 17 Februarie 2007