Sigur au mai scris nişte deştepţi despre ideea asta, dar dacă stai să te gândeşti, ajungi şi tu la concluzia că diferenţa dintre internet şi restu’ la nivel de reclamă (şi nu numai) stă în modul de accesare al ei.
Stând eu aşa şi citind un studiu despre încrederea oamenilor în chestii (unde concluzia este că recomandările personale şi comentariile postate pe internet sunt cele mai de încredere forme de advertising la ora actuală), mi-am dat seama de următorul revelament (ştiu, nu există cuvântul ăsta):
Internetul în comparaţie cu “mediile tradiţionale” (aka TV, ziar etc.) este precum fizica cuantică în comparaţie cu cea clasică: de neînţeles. Motivul (care este de fapt revelaţia) este că acestea sunt mult mai umane, mai aproape de spirit, mai intuitive şi în acelaşi timp relative
Dacă n-aţi priceput nimic, înseamnă că nu ştiţi ce e aia fizică cuantică sau lucraţi în “mediile tradiţionale”
Pentru detalii despre fizica cuantică, citiţi măcar primele 15 rânduri din explicaţia de pe Think Quest, iar pentru detalii despre ce poate face internetul, vedeţi, de exemplu, www.yelp.com







