Ca să nu-i spun evoluție. Stârnit de articolul de pe feeder.ro (și de cel de pe Engadget) și pentru că aveam în plan gândul ăsta de ceva timp, vă prezint și eu etapele pe care le-am parcurs pe drumul telefoniei mobile.

Am început undeva prin 1998, pe vremea când performanțele telefonului mobil se măsurau în numărul de linii afișate simultan pe ecran, cu un Nokia 5110. Ajunsese într-un fel telefonul de serviciu, eram singurul dintre cei „de jos” care avea telefon mobil așa că-l pasam între colegi. Uneori rămâneam peste weekend cu un Motorola StarTAC roz, când colegii aveau nevoie de semnal bun la pește sau la o cabană unde eu nu reușeam să ajung.
La un moment dat făcusem rost de o carcasă nouă, roșie, cu clapetă protectoare peste taste. Fantastic!
Evident, era perioada comunicării prin bip-uri. Aveam o cartelă Connex.
Până la urmă telefonul a rămas acolo, în tipografie, ca telefon fix

1999, PHILIPS Savvy. Cred că de fapt am avut două, pentru că vag îmi aduc aminte și de unul de altă culoare decât cel din ilustrație. Nu rețin ce combinații am făcut, dar știu că nu am dat bani pe el. Ba chiar nici nu-mi aduc aminte de unde l-am procurat. O experiență incredibilă. Nu în sensul bun.

Prin 2000 mi-am luat din Italia un Nokia 3210. Atunci a fost și momentul în care am trecut pe abonament și am schimbat și rețeaua, trecând pe „dialog”. M-a ținut multă vreme și cred că este telefonul de care am fost cel mai atașat. Cu siguranță telefonul care m-a făcut fan Nokia, mai ales după experiența cumplită cu PHILIPS.

Abia undeva în 2003 a venit momentul unei schimbări. Radio FM, căști, ecran color, termometru, rezistență la praf și umezeală, sunete polifonice, Nokia 5100. În plus, simțeam lipsa portului infra-roșu de la 5110. Ca să nu mai spun că eram the cool kid. L-am luat de la un magazin Orange proaspăt deschis în Constanța cu banii primiți de la un client pentru care m-am deplasat acolo. Stăteam în Iași. Prima oară când am folosit internet pe un telefon. GPRS prin WAP. Evident, fiind un telefon solid, m-a ținut și el vreo 3–4 ani.

Nokia 5300 a sosit în 2007, cred. Primul meu telefon cu cameră foto. Bluetooth. EDGE. USB. MicroSD. Player MP3. S-a stricat cel mai repede. Nu slide–ul a fost problema, ci ecranul. Am văzut mai multe telefoane din seria 5000 care s-au stricat în timp, fără să fi fost folosite agresiv sau incorect. Unul dintre ele chiar a avut ecranul defect în două situații.

Un an mai târziu am trecut pe E51. Am ajuns la concluzia că aveam nevoie de un telefon axat pe voce și date. Un telefon serios, fără prea multe compromisuri. Faptul că avea un ecran destul de mic și un senzor de lumină incorporat reducea significant consumul bateriei astfel că mă ținea și 4 zile. M-a încântat faptul că aveam câteva taste sau combinații de taste pentru funcții comune precum trecerea pe profil silențios sau acces la calendar sau email. De asemenea, mufă de 3,5 inci pentru căști. A fost primul telefon cu WiFi și astfel momentul în care am realizat că cel mai bun lucru la aceste dispozitive este internetul, fapt ce m-a influențat mult în decizia următoare

Deși timp de vreo 7 ani sau mai mulți am fost loial brandului Nokia, deja simțeam cum rămâne în urmă. Faptul că n-au aderat la Open Handset Alliance (pe-atunci nu știam că rezultatul va fi Android) m-a dezamăgit mult. Indiferent cât de naivă poate fi poziția de „open” într-o piață condusă de finanțe, faptul că au ales să meargă (sau, mai bine zis, să se plimbe) singuri pe un drum diferit n-a fost cea mai fericită poziție față de proverbul „unde-s mulți, puterea crește”. Și astăzi Nokia decide drumuri ciudate, dar cel puțin de această dată nu e singur(ă) pe drum. iPhone deja se certase cu Adobe și continua să își păstreze atitudinea arogantă, așa că nu mai era de mult o opțiune.

În momentul în care HTC a scos modelul Desire am știut că este ce vreau. Astfel că în august 2010 am avut primul telefon cu ecran tactil imens — cum spuneam mai sus — ideal pentru internet, capacități de personalizare extinse, GPS, accelerometru, senzor gravitațional, acces nelimitat la aplicații, povestea o știți. O jucărie foarte dragă mie, pe care o recomand oricărui om interesat să exploreze, să testeze, să împingă limite, să schimbe memoria sau bateria, să dea prețul corect etc. Așa că n-o recomand celor interesați să aibă un dispozitiv bun, dar de care nu știu să se folosească mai mult decât le este permis

Dacă ar fi să renunț la internet și la toate avantajele sale, m-aș întoarce lejer la Nokia 3210. Probabil implicit mi-aș reduce numărul de contacte la vreo 100. Aș purta telefonul la brâu, într-o teacă de piele

Astăzi duc dorul termometrului și rezistenței la praf și umezeală ale lui 5100. În rest, cred că dispozitivele au devenit suficient de naturale ca să nu mai simți nevoia altor elemente. Poate portul infra-roșu pe care acum nu știu sigur cum l-aș mai putea folosi.

—
The Dining Rooms — La Citta Nuda

După ce o lungă vreme am fost cu ochii pe N95, am decis că nu am nevoie de un terminal complex cu funcţii multimedia, ci unul isteţ, axat pe voce şi date. Sau mai precis unul care face bine ce ştie, nu doar o face frumos.

După multe analize şi comparaţii, am găsit ce aveam nevoie. Şi pentru că sunt foarte încântat de decizia pe care am făcut-o, am zis să o împărtăşesc şi vouă.

Între timp apăruse şi varianta fără cameră a modelului E51, fapt ce mă convinsese şi mai mult. Iniţial am spus dacă tot îmi iau un mobil cu cameră foto, măcar să fie una bună, iar faptul că E51 avea şi un model complet fără cameră, îmi surâdea din acelaşi motiv: avea cea mai bună variantă de cameră foto

Într-un final, l-am găsit la Orange, dar, din păcate, doar modelul cu cameră. Oricum citisem şi răscitisem prea multe lucruri bune despre el ca să-mi schimb din nou opinia sau să aştept noul iPhone (care tot n-are copy/paste sau Flash).

Povestea e scurtă: un telefon solid, cu mult oţel şi îmbinările bine făcute, şi doar 100 de grame de funcţii la pachet.

L-aş recomanda pentru câteva chestii care mie mi se par foarte utile:

• S60, ediţia 3, pe care deja l-am umplut cu tot felul de aplicaţii
• un ecran mic (2 inci), dar cu rezoluţie bună (240x320), ceea ce ajută la consumul scăzut al bateriei (o medie de 3–4 zile de utilizare medie-scăzută, adică normală)
• senzorul ambiental (de lumină) care modifică luminozitatea ecranului şi a tastelor pentru un maxim de vizibilitate şi un minim de consum
• un LED mic dar foarte puternic ce semnalizează pierderea unui apel sau un email sau mesaj necitit
• wireless / WiFi / WLAN
• tasta scurtă pentru Bluetooth şi tasta scurtă pentru profilul Silenţios/General (alături de cea pentru meniu şi încă 3 personalizabile pe 2 nivele de apăsare — deci alte 7)
• difuzor (handsfree) foarte bun şi vibrator puternic
• tasta pentru întreruperea microfonului în timpul convorbirii şi tasta pentru activarea reportofonului
• dezactivarea semnalului (mod Avion) şi în general posibilitatea de a folosi terminalul fără a fi conectat la reţea (wireless-ul ajută mult aici, dacă vrei să stai pe Google Maps, de exemplu)

Pe de altă parte, telefonul include un port Infraroşu, funcţii precum schimbarea între aplicaţii (multitasking), un difuzor bun (nu mai e nevoie să-mi apăs telefonul în ureche când e zgomot afară), microfon pe măsură, semnal 3G şi 3,5G şi ce o mai fi, IMAP, BlackBerry, VoIP (dacă ai unde), mă rog, tot ce se poate găsi la un telefon, mai puţin touchscreen, busolă, termometru şi accelerometru.

Din partea mea are un singur minus: partea de jos a marginii metalice nu este de aceeaşi dimensiune cu cea de sus, lăsând prin asimetrie o vagă impresie de neatenţie din partea designerului. Deşi văd că mai toate telefoanele din seria E au aceeaşi idee, deci poate e o “semnătură”.

În afară de modelul 3200 de la Nokia, am folsit doar telefoane sport, din seria 5000. Am fost foarte dezamăgit de 5200, pentru că deşi lăsa senzaţia de sportivitate prin materialele folosite, nu s-a descurcat niciodată în situaţii dure şi în aproximativ un an am rămas fără tastatură iluminată, aproape complet fără ecran sau sunet în difuzor.

Iar cu un abonament flexibil de la Orange pot vorbi liniştit oricând cu oricine în orice reţea, pot sta pe net oricât şi plătesc liniştit cam cât plăteam şi până acum.

Bun, deci cu asta am rezolvat…

———————

Noy playing: Oi-Va-Voi — A Csitari

Uite ce frumos ştiu să facă prietenii noştrii de peste Prut imaginea unui festival de bloguri. Nu-i aşa că bate la funduleţ şi pe RoBlogFest şi BBD şi Internetics şi orice mamă de festival românesc de gen vă vine vouă acum în minte? Uite numai ce minunăţie nume şi de logo. Chiar dacă nu e pe gustul meu, ideea e că şi-au bătut capul şi e vorba de o ţară în care comunismul e în floare. Dacă şi ei sunt tot români, ei de ce pot?

* * *

Cică s-a produs primul telefon Nokia la fabrica din Jucu, Cluj. Nimeni (adică) nu ştie ce fel de telefon e şi alte detalii, dar ştim că Nokia vrea să închidă fabrica din Germania (care produce din 1989) şi va transfera o parte din procesele de producţie şi la noi (pe lângă Finlanda şi Ungaria), unde preţurile sunt mai competitive. Păcat, mă gândesc dacă aş fi eu în locul nemţilor şi aş lucra de 20 de ani acolo, cum m-aş simţi…Dar, să ne bucurăm de partea bună, până n-o închid şi pe a noastră, nu?
– HotNews, Mediafax.

* * *

Bendito Machine s-a întors (de ceva timp) cu un nou filmuleţ. Recomand un gigi înainte, altfel morala e prea dură
–

* * *

Tânărul nostru ministru sucevean, al educaţiei, Cristian Adomniţei, spune că de la anul, materia “încălzirea globală” va intra în programa şcolară ca disciplină opţională. Ministrul mediului e şi el de-acord. Mie mi se pare că mai bine mai târziu decât niciodată. Eu încă ştiu oameni care nu sunt de acord cu becurile eco.
– HotNews.

* * *

Cred că ştiţi deja ce îndrăgostit sunt de Art. Lebedev şi toate lucrările lor. De studio, nu de Artemy, designerul care i-a dat numele

De fiecare dată am fost fascinat de felul în care construiesc site-urile din portofoliu. Întotdeauna uşor de încadrat pe orice rezoluţie, structură simplă, chiar banală, la prima impresie, dar de fiecare dată impresionantă şi foarte uşor de încărcat. Pe lângă tot felul de sisteme de compresie pentru imagini, ei îşi construiesc site-urile programând într-un limbaj denumit Parser, special construit de ei. Acum, a ajuns la versiunea 3.2.2.
–

* * *

Când vine vorba de un wallpaper, prefer de fiecare dată tema spaţiului cosmic. Asta înainte să apară în Leopard

De obicei schimbam fotografii de la eclipse cu câte o imagine de la NASA, dar în ultima vreme au numai imagini generate pe calculator sau din interiorul navetelor. Aşa că m-am pus pe căutat şi am găsit. Astrographica mi se pare cea mai bună galerie de astfel de imagini. Pen’că e cea mai mare din ce am găsit. Iar dimensiunile imaginilor sunt generoase
–

* * *

Şi dacă tot veni vorba de imagini generoase, vă mai dau şi două galerii de texturi prin care mă plimb destul de des. CG Textures şi Mayang. Poate ştiţi şi voi altele care merită.
–

* * *

Cu toţii ştim de când stăm pe net de problema denumită “privacy”. Privacy International a realizat un top şi o hartă a ţărilor pe baza felului în care astfel de elemente sunt tratate.

Surprinzător sau nu, descoperim că ţările care încalcă aceste drepturi ale omului, sau cel puţin nu le asigură intimitatea cetăţenilor, sunt chiar cele mai dezvoltate, sau cu populaţia cea mai numeroasă dintre ele. Iar România se îndreaptă şi ea acolo.
Situaţia poate fi discutată şi prin prisma justiţiei, majoritatea elementelor ce adună puncte negre la lista unei ţări sunt concepute pentru a combate criminalitatea. Evident, asta nu e o garanţie şi poate devia, aşa cum arată şi site-ul.
–

* * *

Şi cam atât pentru azi. Vă povestesc acuşi despre o lasagna cu vinete care s-a transformat în lasagna cu legume şi cred că e cea mai bună chestie pe care am făcut-o până acum. Atât de bună, încât nu am apucat să fac poze

—————-
Now playing: Snoop Doggy Dogg — Getcha Girl Dogg