Ca să nu-i spun evoluție. Stârnit de articolul de pe feeder.ro (și de cel de pe Engadget) și pentru că aveam în plan gândul ăsta de ceva timp, vă prezint și eu etapele pe care le-am parcurs pe drumul telefoniei mobile.
Am început undeva prin 1998, pe vremea când performanțele telefonului mobil se măsurau în numărul de linii afișate simultan pe ecran, cu un Nokia 5110. Ajunsese într-un fel telefonul de serviciu, eram singurul dintre cei „de jos” care avea telefon mobil așa că-l pasam între colegi. Uneori rămâneam peste weekend cu un Motorola StarTAC roz, când colegii aveau nevoie de semnal bun la pește sau la o cabană unde eu nu reușeam să ajung.
La un moment dat făcusem rost de o carcasă nouă, roșie, cu clapetă protectoare peste taste. Fantastic!
Evident, era perioada comunicării prin bip-uri. Aveam o cartelă Connex.
Până la urmă telefonul a rămas acolo, în tipografie, ca telefon fix 
1999, PHILIPS Savvy. Cred că de fapt am avut două, pentru că vag îmi aduc aminte și de unul de altă culoare decât cel din ilustrație. Nu rețin ce combinații am făcut, dar știu că nu am dat bani pe el. Ba chiar nici nu-mi aduc aminte de unde l-am procurat. O experiență incredibilă. Nu în sensul bun.
Prin 2000 mi-am luat din Italia un Nokia 3210. Atunci a fost și momentul în care am trecut pe abonament și am schimbat și rețeaua, trecând pe „dialog”. M-a ținut multă vreme și cred că este telefonul de care am fost cel mai atașat. Cu siguranță telefonul care m-a făcut fan Nokia, mai ales după experiența cumplită cu PHILIPS.
Abia undeva în 2003 a venit momentul unei schimbări. Radio FM, căști, ecran color, termometru, rezistență la praf și umezeală, sunete polifonice, Nokia 5100. În plus, simțeam lipsa portului infra-roșu de la 5110. Ca să nu mai spun că eram the cool kid. L-am luat de la un magazin Orange proaspăt deschis în Constanța cu banii primiți de la un client pentru care m-am deplasat acolo. Stăteam în Iași. Prima oară când am folosit internet pe un telefon. GPRS prin WAP. Evident, fiind un telefon solid, m-a ținut și el vreo 3 – 4 ani.
Nokia 5300 a sosit în 2007, cred. Primul meu telefon cu cameră foto. Bluetooth. EDGE. USB. MicroSD. Player MP3. S-a stricat cel mai repede. Nu slide–ul a fost problema, ci ecranul. Am văzut mai multe telefoane din seria 5000 care s-au stricat în timp, fără să fi fost folosite agresiv sau incorect. Unul dintre ele chiar a avut ecranul defect în două situații.
Un an mai târziu am trecut pe E51. Am ajuns la concluzia că aveam nevoie de un telefon axat pe voce și date. Un telefon serios, fără prea multe compromisuri. Faptul că avea un ecran destul de mic și un senzor de lumină incorporat reducea significant consumul bateriei astfel că mă ținea și 4 zile. M-a încântat faptul că aveam câteva taste sau combinații de taste pentru funcții comune precum trecerea pe profil silențios sau acces la calendar sau email. De asemenea, mufă de 3,5 inci pentru căști. A fost primul telefon cu WiFi și astfel momentul în care am realizat că cel mai bun lucru la aceste dispozitive este internetul, fapt ce m-a influențat mult în decizia următoare
Deși timp de vreo 7 ani sau mai mulți am fost loial brandului Nokia, deja simțeam cum rămâne în urmă. Faptul că n-au aderat la Open Handset Alliance (pe-atunci nu știam că rezultatul va fi Android) m-a dezamăgit mult. Indiferent cât de naivă poate fi poziția de „open” într-o piață condusă de finanțe, faptul că au ales să meargă (sau, mai bine zis, să se plimbe) singuri pe un drum diferit n-a fost cea mai fericită poziție față de proverbul „unde-s mulți, puterea crește”. Și astăzi Nokia decide drumuri ciudate, dar cel puțin de această dată nu e singur(ă) pe drum. iPhone deja se certase cu Adobe și continua să își păstreze atitudinea arogantă, așa că nu mai era de mult o opțiune.
În momentul în care HTC a scos modelul Desire am știut că este ce vreau. Astfel că în august 2010 am avut primul telefon cu ecran tactil imens — cum spuneam mai sus — ideal pentru internet, capacități de personalizare extinse, GPS, accelerometru, senzor gravitațional, acces nelimitat la aplicații, povestea o știți. O jucărie foarte dragă mie, pe care o recomand oricărui om interesat să exploreze, să testeze, să împingă limite, să schimbe memoria sau bateria, să dea prețul corect etc. Așa că n-o recomand celor interesați să aibă un dispozitiv bun, dar de care nu știu să se folosească mai mult decât le este permis
Dacă ar fi să renunț la internet și la toate avantajele sale, m-aș întoarce lejer la Nokia 3210. Probabil implicit mi-aș reduce numărul de contacte la vreo 100. Aș purta telefonul la brâu, într-o teacă de piele 
Astăzi duc dorul termometrului și rezistenței la praf și umezeală ale lui 5100. În rest, cred că dispozitivele au devenit suficient de naturale ca să nu mai simți nevoia altor elemente. Poate portul infra-roșu pe care acum nu știu sigur cum l-aș mai putea folosi.
Mulțumim românilor care au votat în sondajul pentru diacritice
Faza de colectare a datelor s-a încheiat astăzi la ora 00:00. Participarea a fost rezonabilă (peste 3 milioane de hituri, peste 12.000 de voturi exprimate). Din păcate însă, trăim în România: dintre cei care au votat că ar vedea pătrățele sau altceva în locul unor litere, 20% utilizau Windows Vista sau Windows 7, sisteme de operare despre care știm cu siguranță că afișează corect diacriticele noi.
Vom căuta o metodă de a identifica și elimina voturile exprimate în glumă, însă este puțin probabil să reușim în suficient de mare măsură încât să salvăm datele cu un nivel de aproximație rezonabil. Dacă nu reușim, analiza pur și simplu este inutilă la un astfel de nivel de eroare.
Moongate alături de comunitatea românească a Wikipedia a construit un mic sondaj prin care intenționează adunarea de suficiente date pentru a ușura migrarea la scrierea cu diacritice corecte. Mai jos, câteva detalii de pe site-ul lor și sondajul.
Dorim ca limba română să fie corect reprezentată pe Internet, din toate punctele de vedere. Iar limba română se scrie utilizând semne diacritice — și în niciun alt fel. Credem că acesta nu este un punct discutabil sau disputabil în niciun context, afară de cazul că există motive tehnice obiective care ar face comunicarea imposibilă.
Prin urmare, încercăm să venim în întâmpinarea creatorilor de conținut care caută să identifice momentul optim de migrare a propriilor baze de date la semnele diacritice corecte în limba română, indiferent dacă pornesc de la zero, dacă pornesc de la o bază de date care nu utilizează diacritice deloc sau, cel mai adesea, de la utilizarea semnelor diacritice vechi, aproximative (s cu sedilă, t cu sedilă) la caracterele care utilizează semnele diacritice corecte (s cu virgulă, t cu virgulă).
În prezent există două moduri de a reprezenta caracterele „ș” şi „ț” în format electronic (de exemplu pe Internet): o variantă este afișată corect pe aproape toate dispozitivele dar este incorectă din punct de vedere academic, iar cealaltă este corectă din punct de vedere academic însă nu este afișată corect pe unele dispozitive.
Acest sondaj are scopul de a determina în ce măsură dumneavoastră, consumatorii de conținut în format electronic, puteți vedea caracterele respective în forma lor corectă. Rezultatele statistice ale sondajului vor fi publicate și credem că ele vor fi utilizate de creatorii de conținut pentru a-și planifica momentul optim de tranziție către utilizarea caracterelor corecte.
Vă recomand să trimiteți sondajul cât mai multor persoane. Dacă nu vreți să trimiteți link-ul către această pagină, sondajul este și pe ro.Wikipedia.org. Mulțumim.
O mică povestioară în imagini, cu descriere la zăbovirea cu săgețica 
Să vă bucurați!
N-am poze că n-am aparat şi oricum era noaptea. Ca să nu mai zic că gaşca a topit plăcinta mai repede decât ai zice “trei feluri de brânză, dovlecei, busuioc şi nuci”.
Cică astea sunt ingredientele. Am înmuiat puţin foile de lasagna (vreo 6+4+5=15 după dimensiunea tăvii mele) în apă caldă, apoi am tăiat un dovlecel în cubuleţe mici şi-am pregătit un sos din cca 400ml lapte, 3 ouă, o lingură sos de soia şi o lingură de fructoză. Apoi am frământat o bucată de caş sărat şi separat una de brânză de vaci, ceva mai mică.
Am aşezat primul strat de foi înmuiate, întinzându-le pe marginea tăvii dată cu un strop de unt. Apoi am aşezat brânza de vaci şi cubuleţele de dovlecel. Am turnat o treime din sos, acoperind uniform.
Apoi a urmat al doilea strat de foi, patru la număr, aşezate de-a latul tăvii, cât să acopere uşor stratul de jos. Peste ele, caşul sărat şi câteva frunze de busuioc proaspăt, mărunţit. Din nou o parte de sos (jumătate cam din ce-a rămas) şi ultimele foi, acoperite la margini de foile din primul strat (care au fost aşezate pe lângă pereţii tăvii).
Aici e partea frumoasă: O bucată de cca 150g de brânză de tip Rochefort (adică mucegăită şi cremoasă, olandeză — nu brie, nici camembert), ruptă bucăţele (că nu prea poate fi frământată) şi presărată uniform peste foi. În bolul de sos, am mai bătut un ou şi abia apoi am turnat toată omleta uniform peste plăcintă. La final, am fărâmiţat miezul de la vreo 10 nuci uscate. Unii pot presăra şi o linguriţă de fructoză, sau chiar puţină miere.
La cuptor, foc mediu. Stratul de sus a devenit etanş (de la brânza ce se topeşte deasupra şi omleta închegată) şi apoi s-a umflat şi s-a ridicat ca un balon, numai bine cât să văd eu cum se rumeneşte totul ;) Am estimat eu, în cca 40 de minute (în total).
Odată scoasă din cuptor, plăcinta arată cam ca în reţeta de lasagna bolognese cu ciuperci (să nu fie totuşi fără poze).
Lumea este o tragedie pentru cei ce simt, dar o comedie pentru cei ce gândesc.
Nu ştiu de ce mi-am adus aminte de chestia asta, dar e tare frumos zis… Eu aleg calea de mijloc
