Am fost acasă. Acasă, pe bune. Adică întâi acasă la mama şi apoi acasă, acolo unde va fi acasă, a noastră.
Să vă bucuraţi şi voi 
În faţa casei.
Şi-a doua zi, de pe la 6
Pe la prânz, pregăteam măsuţa de ceai, dovlecei şi peşte.
Înapoi, acasă.
Bun, deci care e povestea cu această mâncare organică? Termenul vine de prin 1939 când un gagiu britiş a zis că ferma trebuie să fie un organism care să menţină un echilibru ecologic şi alte de-astea.
Acum ceva timp, am aflat de concursul organizat de UE pentru realizarea unui logo ce va fi aplicat pe toate produsele alimentare ce respectă acest concept. M-am aliat cu Luciana şi Cornelia (pentru că aveam nevoie de un student la arte, conform regulamentului :P) şi am ajuns la concluzia că avem nevoie de ceva care, conform teoriei de mai sus, să spună despre mâncare, holism şi grijă pentru ce-i al nostru.
Aşa că am luat o furculiţă (că în Europa nu se haleşte cu beţişoare), un spic de cereală (că aşa s-a născut agricultura ce ne hrăneşte), o inimioară (de fapt, mai multe – pentru ca planeta şi omuleţii de pe ea să nu crape de infarct) şi le-am strâns pe toate la un loc, într-un concept holistic
La final am picurat în vârf şi-un strop de apă, ca să le dăm viaţă tuturor, să lăsăm inima să se deschidă.
După concept am avut nevoie de o rezolvare grafică minimalistă, astfel încât, pe lângă poveste, acest logo să aibă o versatilitate maximă, fapt ce înseamnă poziţionare pe verticală şi orizontală, folosirea culorilor deja existente în conceptul de ambalaj, redarea la dimensiuni mici sau mari etc.
Acestea fiind spuse, ne dorim succes! 
* * *
Imaginile sunt preluate de pe DieLine şi aparţin propritarilor respectivi. Întrucât regulamentul concursului nu a permis să le trimit, aceste imagini sunt făcute doar pentru exemplificare aici, pe blog.
Hm, am început să rescriu pe blog?
Nişte amici (suceveni şi d-ăştia) şi-au făcut o gaşcă de airsoftişti şi se joacă de-a seriosul. S-au gândit să-şi facă un blazon (de pus cam peste tot) şi iatăcă, m-am gândit să mă joc şi eu cu ei.
Şi pentru că ei şi-au dorit heraldică, am păstrat simbolistica din secolul 12 încoace încercând să o aduc mai aproape de noi (şi din motive practice) printr-o “rezolvare” ceva mai modernă. Coloristica se împarte în roşu (luptător sau martir; putere în luptă şi mărinimie), portocaliu (ambiţie remarcabilă, curaj, vitejie), maro (răbdare şi tactică în luptă) şi negru (stabilitate, fidelitate – faţă de camarazi).
Povestea continuă în simboluri unde urs înseamnă putere, viclenie în luptă, ferocitate în protejarea semenilor, săgeata este simbolul omului pregătit pentru luptă, iar crenelul din partea de sus reprezintă norii sau aerul (metaforic, nu?).
Simbolistica modernă, ca să zic aşa, sau pentru cei ce nu cunosc chestiunile de heraldică, se împarte între urs (munţi, Carpaţi), săgeata care reprezintă nordul şi, evident, lupta şi culorile roşu, portocaliu şi negru ca nişte flăcări (mirific!).
Tehnic, ursul portocaliu e mai vizibil. Avem şi varianta cu ursul maro-negru şi respectiv cu ursul roşu. Avem variante cu textul în scut sau în afara lui. Avem variante complexe ca detalii şi simpliste. Avem şi o a doua propunere de nume şi nişte posibilităţi.
* * *
Partea mişto e că în Elveţia, urşii din heraldică trebuiau desenaţi cu un penis roşu foarte vizibil, de altfel ar fi fost confundaţi cu ursoaice. O astfel de întâmplare (adică omiterea acestui detaliu important) a dus la un război în 1579 între St. Gallen şi cantonul Appenzell. Nişte urşi în heraldică (da, şi cu penisuri roşii) găsiţi pe Wikimedia Commons.
Stând eu aşa şi citind un studiu despre încrederea oamenilor în chestii (unde concluzia este că recomandările personale şi comentariile postate pe internet sunt cele mai de încredere forme de advertising la ora actuală), mi-am dat seama de următorul revelament (ştiu, nu există cuvântul ăsta):
Internetul în comparaţie cu “mediile tradiţionale” (aka TV, ziar etc.) este precum fizica cuantică în comparaţie cu cea clasică: de neînţeles. Motivul (care este de fapt revelaţia) este că acestea sunt mult mai umane, mai aproape de spirit, mai intuitive şi în acelaşi timp relative
Dacă n-aţi priceput nimic, înseamnă că nu ştiţi ce e aia fizică cuantică sau lucraţi în “mediile tradiţionale”
Pentru detalii despre fizica cuantică, citiţi măcar primele 15 rânduri din explicaţia de pe Think Quest, iar pentru detalii despre ce poate face internetul, vedeţi, de exemplu, www.yelp.com
Ştiţi povestea de acum un an. Pe omul ăsta nu-l ştiu decât pentru chestia asta şi sunt complet de acord cu el. Iar acum, după ce am citit reluarea acestui subiect mă declar fan!
Iar bucata asta:
Ce e important in viaţă? Păi să-ţi faci o familie, să-ţi cumperi o casă şi să ai o slujbă sigură. Ne căsătorim mâine, ne cumpărăm o casă cu credit pe 30 de ani care ne ia 65% din venituri şi ne angajăm la o bancă! Ce putea să sune mai bine decât asta acum un an?! Cred că ar fi fost extrem de bucuroasă mama pentru mine. Aş fi fost un om normal. S-ar fi putut duce să discute cu lumea şi ar fi putut fi mândră de realizarile fiului ei, pentru că are acelaşi sistem de referinţe cu lumea.
…este absolut superbă!
De câteva luni ne-am mutat cu chirie într-un apartament boem, două camere, bucătărie de vară şi terasă (cine ştie, cunoaşte :P) pentru un preţ de 350€. Înainte stăteam (4) într-un apartament cu rata de 600€, în nişte condiţii pe care cu indulgenţă le-aş putea numi “similare”.
* * *
În vreo 2 ani (sau mai repede) vrem să ne mutăm în Timişoara, sau poate (pentru o vreme) în altă ţară, sau, de ce nu, înapoi acasă. Acum putem.
Ne-am găsit liniştea pe care ne-am dorit-o şi cel puţin eu sunt convins că această variantă are cele mai multe avantaje.
Nu vorbesc aiurea. Am acasă un apartament cumpărat, fără rate (în care acum stă mama mea) şi după vreo doi ani acolo şi doi aici pot oferi orice garanţie că nu există nicio diferenţă, ba dimpotrivă:
Faptul că stăm aici ne oferă o serie de avantaje financiare – pe care le enumeră şi Mănac –, aceeaşi linişte — ba chiar poate mai mare, pentru că socializăm cu proprietarii (nişte oameni foarte ok), avem ocazia să ne schimbăm locaţia (corect), să ne schimbăm administratorul şi vecinii de fiecare dată când simţim nevoia (deşi n-am simţit-o până acum de nici un fel) —, paradoxal, un entuziasm mai mare când vine vorba de amenajări şi decoraţiuni – pentru că ştim că avem voie să greşim – şi multe alte chestii la care nu mă pot gândi acum pentru că miroase a iarbă
Dragilor, gândiţi-vă de mai multe ori înainte de acea căsătorie cu sistemul: consumerismul ne-a adus aici. Apartamentele de 150.000€ din Militari de care zice Mănac sunt exemplul cel mai bun. Criza în care ne aflăm este exemplul cel mai bun. Vremea este exemplul cel mai bun.
Nu este –ce vrei tu– să ai un lucru pe care nu ţi-l permiţi. Iar acel lucru nu ţi-l permiţi tocmai din cauza asta. Cineva, undeva, trebuie să rupă cercul.
Gata, ne vedem la bere!
Mi-am şters conturile de Hi5, Facebook şi alte chestii de genul ăsta pe care chiar dacă le aveam de ceva timp, nu le-am folosit niciodată şi n-au fost vreodată utile la ceva.
Mi-am păstrat Twitter şi LinkedIn. Şi Gmail şi flickr şi Yahoo! Messenger
Bun, după lansarea oficială de ieri şi nişte unele reacţii, nu mă pot abţine să nu comentez şi eu la comentarii. Deşi e stupid, da’ n-am mai scris pe blog de mult, so there’s my reason
Majoritatea celor care au dat din taste chiar lucrează în “industria de bullshit” (că aşa se şi autointitulează mândri) şi cunosc cu ce se mănâncă acest PR, că cui se adresează şi că cui nu se adresează, dar cu toate astea preferă să comenteze chestia “aia” care de fapt nu-i interesează pe ei în calitate de posibili concurenţi; în loc să comenteze despre ce înseamnă (într-adevăr) branding digital şi implicaţiile viitoare şi cât de lung am părul. Să mai zic de cât s-au “acrit” de faptul că toate agenţiile au devenit “full-service” şi toată lumea face brainstorming la o pungă de seminţe?
Pe bune (??)
Dar na, colegii mei de la Gathering (şi nu numai) au zis cu moderaţie, iar eu le apreciez lor părerea că aia îmi convine. Le apreciez părerea pentru (adevăratul fapt) că ei chiar muncesc şi oricum ignoră (exceptând aprinsele discuţii la bere) acel lucru pe care ceilalţi care trăiesc din acest bullshit şi îl critică în acelaşi timp, nu. Câtă ipocrizie?! Stop.
Deci, ideea e că vrem să facem treabă, avem cu ce, avem cu cine (deşi ne-ar mai trebui şi am şi eu vise), avem pentru cine şi-o să fie şi-o să fim pentru bine, pentru vin. Cine-a băut chestii cu mine ştie să citească printre rânduri (ale comunicatului, adică).
Concluzia ar fi că de azi încolo am să mă laud vrând-nevrând, aşa că am să mă simtem bine pe rând cu noii colegi de breaslă. Un mare mulţumesc cui a înţelesc.
Hai cu chef (că nu ştiu când mai scriu pe-aici).
Salut!
Multă lume îmi spune picsel.
Cel mai des, gândurile îmi vin când nu am cum să le pun aici. Şi cel mai greu e să-mi aduc aminte ce gând frumos aveam de împărţit cu voi.
Dar, sunt tânăr!
