
Bine v-am regăsit, că nu ne-am citit de mult… Sper că aţi mâncat, că dacă nu, mai bine reveniţi după. Iar dacă nu ştiţi ce să mâncaţi, trimiteţi mai departe şi puneţi un prieten (sau o mamă), care a mâncat deja, să citească mai departe şi să vă gătească
De data asta, pentru că am reuşit să facem curat în bucătărie
mi-am luat inima în dinţi şi camera foto într-o mână şi am făcut un pictorial.
Nu ştiu cum se numeşte mâncarea asta, dar ştiu că arată bine
Deci, începem:

O ceapă, jumătate de căciulie de usturoi, trei fire de usturoi verde, le tocăm mărunt, le punem în tigaie cu 2 linguri de ulei de măsline.

Vreo 5 – 6 ardei kapia medii, roşii, îi curăţăm şi-i tăiem fâşii (iar unde nu se mai poate, îi tăiem rondele) şi-i punem peste ceapa călită cu usturoi.

Doi dovlecei verzi, mici, îi tăiem cubuleţe şi adăugăm în tigaie, după ce ardeii au mai scăzut puţin din volum. Adăugăm şi două linguri de apă, să nu se prăjească ceapa de la fundul tigăii, apoi amestecăm. Lăsăm la foc mic vreo 5 minute.

În cuptorul preîncălzit, încing puţin tava, pentru că untul se unge mult mai uşor. Am folosit unt pre-sărat uşor. Pe care l-am descoperit cu ajutorul Lucianei

În tavă punem legumele, 2 – 3 cartofi mari tăiaţi cuburi (ca pentru piure — 2-3cm), doi piepţi de pui tăiaţi fâşii, care până acum au stat şi s-au marinat în rozmarin, oregano, busuioc, sare şi un amestec (despre care am să vă vorbesc altă dată) format din vreo 3 premixuri de condiment pentru peşte

Pe lângă pui punem bucăţile de somn (condimentate la fel), apoi vreo 4 linguri de porumb dulce, parmezan ras şi un strop de ulei de măsline cu rozmarin. Da, merge şi ulei de măsline simplu şi un strop de rozmarin separat

Tava stă la cuptor (160−180 de grade) cam 40 – 50 de minute. Povestea frumoasă este că legumele (dovleceii şi ardeii, în special) lasă apă, care fierbe înăbuşit cartofii de deasupra, şi împreună cu untul şi ceapa le dă aromă, iar puiul şi peştele se coc pe-o parte de la căldura cuptorului, prinşi sub crusta de parmezan şi porumb, iar pe cealaltă parte rămân fragezi de la aburi

Minunat, nu? Somn şi pui la cuptor cu cartofi natur, legume, porumb şi parmezan topit, toate în aceeaşi tavă!
În farfurie mai merge un praf de verdeţuri mărunţite şi sare.
Pentru că nu e o mâncare la care se apreciază neapărat gustul intens, ci mai degrabă textura, fiind vorba de legume fierte şi carne uşoară, pentru pofticioşi merge minunat o lingură de maioneză sau un pahar de vin alb
Sau ambele
Poftă!







