Am fost acasă. Acasă, pe bune. Adică întâi acasă la mama şi apoi acasă, acolo unde va fi acasă, a noastră.
Să vă bucuraţi şi voi




În faţa casei.





Şi-a doua zi, de pe la 6




Pe la prânz, pregăteam măsuţa de ceai, dovlecei şi peşte.





Înapoi, acasă.


Ştiţi povestea de acum un an. Pe omul ăsta nu-l ştiu decât pentru chestia asta şi sunt complet de acord cu el. Iar acum, după ce am citit reluarea acestui subiect mă declar fan!
Iar bucata asta:
Ce e important in viaţă? Păi să-ţi faci o familie, să-ţi cumperi o casă şi să ai o slujbă sigură. Ne căsătorim mâine, ne cumpărăm o casă cu credit pe 30 de ani care ne ia 65% din venituri şi ne angajăm la o bancă! Ce putea să sune mai bine decât asta acum un an?! Cred că ar fi fost extrem de bucuroasă mama pentru mine. Aş fi fost un om normal. S-ar fi putut duce să discute cu lumea şi ar fi putut fi mândră de realizarile fiului ei, pentru că are acelaşi sistem de referinţe cu lumea.
…este absolut superbă!
De câteva luni ne-am mutat cu chirie într-un apartament boem, două camere, bucătărie de vară şi terasă (cine ştie, cunoaşte :P) pentru un preţ de 350€. Înainte stăteam (4) într-un apartament cu rata de 600€, în nişte condiţii pe care cu indulgenţă le-aş putea numi “similare”.
* * *
În vreo 2 ani (sau mai repede) vrem să ne mutăm în Timişoara, sau poate (pentru o vreme) în altă ţară, sau, de ce nu, înapoi acasă. Acum putem.
Ne-am găsit liniştea pe care ne-am dorit-o şi cel puţin eu sunt convins că această variantă are cele mai multe avantaje.
Nu vorbesc aiurea. Am acasă un apartament cumpărat, fără rate (în care acum stă mama mea) şi după vreo doi ani acolo şi doi aici pot oferi orice garanţie că nu există nicio diferenţă, ba dimpotrivă:
Faptul că stăm aici ne oferă o serie de avantaje financiare – pe care le enumeră şi Mănac –, aceeaşi linişte — ba chiar poate mai mare, pentru că socializăm cu proprietarii (nişte oameni foarte ok), avem ocazia să ne schimbăm locaţia (corect), să ne schimbăm administratorul şi vecinii de fiecare dată când simţim nevoia (deşi n-am simţit-o până acum de nici un fel) —, paradoxal, un entuziasm mai mare când vine vorba de amenajări şi decoraţiuni – pentru că ştim că avem voie să greşim – şi multe alte chestii la care nu mă pot gândi acum pentru că miroase a iarbă
Dragilor, gândiţi-vă de mai multe ori înainte de acea căsătorie cu sistemul: consumerismul ne-a adus aici. Apartamentele de 150.000€ din Militari de care zice Mănac sunt exemplul cel mai bun. Criza în care ne aflăm este exemplul cel mai bun. Vremea este exemplul cel mai bun.
Nu este –ce vrei tu– să ai un lucru pe care nu ţi-l permiţi. Iar acel lucru nu ţi-l permiţi tocmai din cauza asta. Cineva, undeva, trebuie să rupă cercul.
Gata, ne vedem la bere!

O serie de iconiţe şi faviconuri pentru OrasulSUCEAVA.ro şi JudetulSUCEAVA.ro. În realitate sunt mai multe

Dacă n-aţi aflat încă, sâmbăta viitoare avem motiv de petrecere.
Pentru că:
- de 1 iunie lansăm noul site OrasulSUCEAVA.ro, alături de JudetulSUCEAVA.ro
- chiar dacă va fi o versiune beta, promite foarte mult şi se va ţine de cuvânt
- avem un site serios, gândit pentru maximă interacţiune cu vizitatorii săi, suceveni, turişti etc.
- avem un site la care echipa a lucrat voluntar, pentru nici-noi-nu-ştim-cât timp
- avem un site făcut ca să funcţioneze şi să-şi atingă scopuri pe care nici nu le-am gândit încă
- am analizat atent fiecare pagină, fiecare facilitate, fiecare element
- avem de gând să mergem foarte departe, între timp înfiinţând un ONG care va încerca să facă tot ceea ce primăria sau prefectura nu are timp sau motive să facă
- vin Odyssey şi Ceilalţi la petrecerea de lansare, yay!
- pe seară o dăm într-o petrecere retro
- avem ca parteneri toată media suceveană (ziare, radio, tv, publicaţii, outdoor, chiar şi site-urile concurente), mai puţin tabloidele care nu ştiu ce pierd
- aşteptăm de foarte mult timp acest moment, în care ne vom aduna toţi care am participat cât de puţin la acest site şi vom pune mână-de-la-mână să facem mult mai mult
- pentru că este doar o prelansare, lansarea ce oficială urmând să fie cu mai mult tam-tam, planuri mari şi invitaţi, undeva, probabil, la toamnă
- şi nu în ultimul rând, pentru că putem
Deci, ne vedem sâmbătă, 31, de la ora 9 seara, în Suceava, în Discotheque Vox (care şi ei ne-au susţinut chiar mutând secţia de votare din Casa de Cultură, special ca să putem organiza evenimentul), împreună cu Odyssey, Ceilalţi, şi toţi oamenii de calitate din oraş care vor să facă ceva pentru el
Cine n-a primit invitaţie oficială, va plăti un mic tarif la intrare, dar care sigur merită. Şi vă spunem înăuntru pentru ce am strâns banii
Cine vrea să susţină evenimentul, o poate face pe messenger, folosind avatarul pregătit de noi şi un link în status, un articol sau un link pe blog folosind afişul (mare, mediu, mic) sau logo-ul (mare, mediu, mic) oficial, sau orice altă metodă la care se gândeşte
În altă ordine de idei, ne vedem cu mic, cu mare, sâmbătă, pe 31.
Vă mulţumim!
Două formaţii sucevene, proaspăt lansate, în aceeaşi zi:
Ars Poetica — NonSensuri Verbale


şi Ceilalţi — Se anunţă soare.


Cât de curând se lansează şi Odyssey — Piatra de hotar


— — — — — -
Now playing: Fink — Tina Country








